Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:EXPORT, LIPSCAN, CREDITA, TARABĂ, CREDIT, MARCHITĂNIE, PĂHĂRNICIE, MONOPOL, PANGAR, PETRECE, ȘINDRILAR ... Mai multe din DEX...

VINDE (PE) - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru VINDE (PE)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 272 pentru VINDE (PE).

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ...

 

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat

... Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt ... Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă ... foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de păstor, A cocoșului cântare, nici ... sămănând smintit de minte; Plecând capul câteodată, ca un om făr-agiutori, Se părea cuprins de patimi sau de un fatal amor. Într-o zi, pe ...

 

Mihai Eminescu - Poesis

... ai murit tu. În atmosfera nădușitoare ți-am scris ceea ce vezi. Apoi, șezând lângă piano, începui a cânta valsul cel molatec, dulce, pe care l-am cântat când capul tău cel negru și genial dormea în poalele mele. Să mai mângâi acea frunte de marmură nu mai puteam ... ei șterse de lacrimi de buzele mele vinete și arzătoare. ― Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la pieptul meu. Poesis, iartă-mă! Mă așezai pe fotoliul de lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe care fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că ... dulci, când amare. Apoi dezbrăc ându-mă, mă culcai în patul ei cel alb. O visai alături cu mine -capul ei cel blond și dulce pe pieptul meu ― gura mea fierbinte pe fruntea ei albă ― și nu era nimica! Strânsoare în van, tandrețe în aer ― nu era nimica. Strângeam cu unghiile mele perina infamă, până ... aș fi putut să-mi petrec toată viața citind și recitind, într-o nebunie dulce, acea epistolă plânsă, scrisă de mâna ei, s-o visez ...

 

George Coșbuc - El-Zorab

... mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduți sunt, pașă, toți: O, mântuie-i, de vrei, că poți! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, Dă-mi numai cât socoți! El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i ... de noi!... Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac, Dar fără cal eu ce să fac: Dă-mi calul înapoi! Se-ncruntă pașa: Ești nebun? Voiești pe ianiceri să-i pun Să te de-a câinilor? Așa! E calul meu, și n-aștepta De două ori să-ți spun! Al ... mila ta o cer! Alah e drept și-Alah din cer Va judeca ce-i între noi, Că mă răpești și mă despoi, M-arunci pe drum să pier. Și lumea te va blestema, Că-i blestem făptuirea ta! Voi merge, pașă, să cerșesc, Dar mila voastră n-o primesc Ce ... nobil-încomatul gât, Și cade mortul cal. Stă pașa beat, cu ochi topiți, Se trag spahiii-ncremeniți. Și-arabul, în genunchi plecat, Sărută sângele-nchegat Pe ...

 

Alexei Mateevici - Iuda

... Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei ... sfântului oraș. Și a Golgothei. Jos în ceață, Din munte târgul se vedea, Iar sus, în pacea lor măreață, Trei cruci înalte înnegrea: Pe cele două... spânzurați Se mai vedeau cei răstigniți, Și slabi, la fețe-ngălbeniți, Erau de lună luminați. Iar pe-a treia nimeni nu-i. Păzit de ucenicii Lui, A fost Hristos luat ușor; Cu mare jale îngropat Și piatra gropii ... minții sale ostenite Să-i deie pace. Luminos I se arată lui Hristos. V Îl vede Iuda necăjit Pentru preasfântul adevăr, În greul chin, batjocorit Pe Dumnezeu, venit din cer. Îl vede într-a lui osândă

 

George Coșbuc - Golia ticălosul

... George Coşbuc - Golia ticălosul Golia ticălosul de George Coșbuc Publicată în Sămănătorul , 1902, nr. 16 (17 mart.) La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineții Prin vale să-și reverse din lături călăreții Ca vânturi ... căciulele cu toții Lăsând câmpia noastră trecură la dușmani. O clipă stete vodă cu inima trăsnită. Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită, Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi: Oșteni ai țării mele! priviți-l cum se duce, El vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să ... să piar-acum, copii! Și nu vedeau românii nici moartea cum le iese În drum, și nici potopul de turci ce-i încinsese, Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minți. Și neputând mai iute să-l stingă de pe ...

 

Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP)

... Mântuitorul Iisus, Când fruntea Sa în jos plecând, A zis încet, c-un tainic gând El proroceștile cuvinte: ,,De-aicea unul Mă va vinde." Din răsăritul ce ardea Venea întunecimea serii... Cu ucenicii săi ședea În pacea sfântă a cămării Din muntele Sion — Hristos. Mâhnit, cu ... va aprinde De arderea luminii vie A dimineții luminoase, Cu mâna sa cea păcătoasă Un ucenic de-ai Mei M-a vinde!" Și toți de scârbă s-au umplut De-acest cuvânt dumnezeiesc, Și toți pe rând a ști au vrut Pe vânzătorul mișelesc. Și mințile s-au tulburat Și toți pe rând au întrebat, Cu frică și cu tremurare: ,,Nu eu? Nu eu, Doamne, oare?" Și cu privirea Lui adâncă Hristos a zis în ... omului se șterge Acum și Fiul Omenirii La chinul patimilor merge, La suferința răstignirii. Vândut va fi El, dar amar Acelui om ce îl va vinde!" Privind atunci, ca un tâlhar, Trăsnit de-a Domnului cuvinte, Și-ntr-ale inimii adâncuri Neliniștit, Iuda-ntreabă, Cu frica inimii lui roabă ...

 

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)

... dat tu oare seama de timpuriu că totul se vinde pe lume, că voințele cele mai tari se încovoaie, că un picur de aur căzut pe conștiința cea mai liniștită întinde cercuri la infinit ? Tu care erai cel mai conștient dintre oameni că lucru mai fluid și mai călător decît banul ... cu cifrele la un loc le mestecai, căci fiecare venea cu cifre, fiecare vorbea de sume fantastice, toți veneau să te îmbie cu ceva. Necontenit pe drumuri și între două trenuri, acum aci și acum aiurea... ; neodihnit și zbuciumat, pretutindeni călător, precum călător e de-a pururi și banul ... orez, pilaful cu mămăliga ; nimic nu te-a oprit în trufia ta, și pentru ce toate acestea ?... Himera, eterna himeră care ne poartă pe toți și ne momește de a fi cum n-a mai fost altul. Deschise sunt căile toate, himera-ți întinde cîrca ... cîte lanuri au rodit prin voința ta, cîte guri au avut ce să mănînce, cîtă viață și energie ai cheltuit în căutarea strălucitorului aur... Dar pe fiecare îl cheamă un miraj, și cum nu te înțeleg eu ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu

... la noi nu datorează; Cu grecii și cu nemții boierii lor lucrează. Dar voi mergeți la dânșii și ne luați cu voi Să ținem cheltuiala pe drum; dar vai de noi Ce pătimim acolo, cocoane, cu nebunii! Ei, că Kogălniceanu, ne taie chiar perciunii! Dar să lăsăm aceasta și să ne ... trăiam cum se cuvine, Făcând comerțul nostru azi rău și mâne ghine, Acuma nu mai este nici un alișveriș. În ziua de duminici noi vindem pe furiș. Voi ați făcut c-așela ce a văzut o muscă Pe fruntea unui frate cari intră în cușcă Și vrând să o gonească din fruntea dumnealui, Aruncă-o chiatră mare și sparge capul lui. Jidan așela ... ni-având nimica viu, Munceau și zi, și noapte ca să li dăm rachiu. Dar astăzi cu unirea și cu lege rurală, Cei înșelați nainte pe înșelători înșeală. Nu poți să faci, cocoane, când craii ne omoară, Să ne mai vină nouă cevaăi apă la moară? Iar noi ți-om da ...

 

Alecu Donici - Norocul în vizită

... În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară ... pare? De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare: Căci unul dintre frați fiind cam negustor, Deși nainte el la toate păgubea, Acum orice vindea Pe loc agonisea folos însemnător Și banii aduna din zi în zi cu spor. Al doilea din frați Era cam cărturari; Citea, scria ca alții, De ... i zic ajutătoare, Prin a norocului puternic ajutor Ajunse boier mare. Acum mă întrebați: Cu ce s-au folosit al treilea din frați? Pe el în adevăr norocul au voit Să-l sprijine mai mult decât pe ceielalți Și vara lângă dânsu-au stat nedezlipit. Dar numai ce folos, Că peste vară el tot muște au gonit, Însă așa de norocos, Încât ...

 

Cincinat Pavelescu - Lupercus

... HĂ©rcdia) Văzându-mă, Lupercus îmi strigă de departe:  Poete, epigrama-ți cea nouă m-a uimit. Ia spune-mi, vrei la tine pe sclavu-mi să trimit, Să-mi împrumuți în file a ta măiastră carte?  Nu, sclavul tău tușește, e șchiop și prăpădit Și scările ... în forum, lângă porți, Găsești la el volume de vii ca și de morți: Virgil și Siliu, Pliniu, Terentius și Phedru. Acolo, ros cu ponce, pe rafturile mari, În haină purpurină legat și-n cuib de cedru Volumul meu se vinde pe

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VINDE (PE)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 22 pentru VINDE (PE).

EXPORT

... de a exporta ; operație cu caracter comercial prin care o parte din mărfurile produse , prelucrate , completate sau reparate într - o țară se vând pe

 

LIPSCAN

... LIPSCÁN , lipscani , s . m . Negustor care vindea pe

 

CREDITA

... CREDITÁ , creditéz , vb . I . Tranz . 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit ( 1 ) ; a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani ; a vinde cuiva pe

 

TARABĂ

... TARÁBĂ , tarabe , s . f . 1. Un fel de masă pe care negustorii ( ambulanți ) își expun și își vând marfa la târguri , în piețe sau pe

 

CREDIT

... credite , s . n . 1. Relație ( economică ) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică ( creditor ) , care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie , și o altă persoană fizică sau juridică ( debitor ) , care primește împrumutul sau cumpără pe datorie ; împrumut acordat ( cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi ) ; creanța creditorului ; obligația ( bănească ) , datoria celui creditat ; ( concr . ) valoarea , suma de ...

 

MARCHITĂNIE

... MARCHITĂNÍE , marchitănii , s . f . 1. Locul unde își expunea mărfurile un marchitan ; p . ext . mărfurile pe care le vindea marchitanul . 2. Mărfuri metalice mărunte și variate , de uz casnic . 3. Negustorie pe

 

PĂHĂRNICIE

... PĂHĂRNICÍE s . f . 1. Demnitatea sau slujba de paharnic . 2. Bir ( încasat de păhărnicei ) de pe

 

MONOPOL

... de a efectua ceva ; dominație într - un domeniu , într - una sau mai multe ramuri economice . 2. Privilegiu exclusiv , de drept și de fapt , pe care îl posedă un individ , o întreprindere sau un organism public de a fabrica , de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii . 3. Fig . Drept exclusiv pe

 

PANGAR

... PANGÁR , pangare , s . n . ( Rar ) Masă pe

 

PETRECE

... pop . ) A se sfârși , a se termina ; a se epuiza ; a dispărea . 5. Tranz . ( Reg . ) A vinde , a desface mărfuri , produse etc . II. Tranz . 1. A însoți , a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum ; p . ext . a însoți , a întovărăși pe cineva pe un drum , într - o călătorie , într - o acțiune . 2. ( Pop . ) A străbate , a cutreiera , a parcurge , a trece ... loc în altul ; a muta , a deplasa . 4. A trece sau a face să treacă prin . . . , printre . . . , pe după . . . , peste . . . , pe

 

ȘINDRILAR

... ȘINDRILÁR , șindrilari , s . m . Persoană care fabrică sau vinde șindrilă ; meseriaș care bate șindrila pe

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...